Dezvăluiri despre Cristiano Ronaldo. Mama sa a admis că s-a gândit serios la avort

Redactor:
Bitescu Wili
Dezvăluiri despre Cristiano Ronaldo. Mama sa a admis că s-a gândit serios la avort
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dolores Aveiro, mama lui Cristiano Ronaldo, și-a lansat astăzi în Portugalia cartea autobiografică intitulată „Mae Coragem”. În cele 232 de pagini, aceasta relatează întâmplări puțin știute din viața sa. Un capitol este dedicat sarcinii cu Cristiano.

„Am vrut să avortez. A fost o sarcină neașteptată și am vrut să abandonez”, spune doamna Aveiro. „Aveam 30 de ani și 3 copii. Medicul nu a fost însă de acord, refuzând intervenția chirurgicală. Atunci am încercat să scap de sarcină acasă. Cunoșteam o rețetă. Trebuia să beau bere neagră și să alerg până scap de sarcină. Am renunțat la idee și așa a apărut Cristiano. Peste ani, i-am povestit ce am vrut să fac. A râs și mi-a spus: ”, a relatat aceasta.

Dolores Aveiro a mai spus că în 2010, când s-a născut născut nepotul său, ea a fost cea care l-a luat din maternitate pentru că Ronaldo se afla cu naționala Portugaliei la Campionatul Mondial din Africa de Sud: „Mi-a cerut să mă implic în educarea sa, așa cum am făcut cu el și frații și surorile lui”. Identitatea femeii cu care CR7 are copilul nu se cunoaște nici astăzi.

Cristiano, 29 de ani, nu a fost prezent la lansarea cărții.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați: "Stau puțin și apoi pleacă"
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×